Când: 07
Septembrie 2013.
Unde: Cheile
Râșnoavei
– Turism și
Aventură
2013
Festival
de turism și
ecologie, editia a III-a, organizat în
cadrul proiectului "Cheile Râșnoavei
- Turism și
Aventură",
proiect selectat în
cadrul Programului Operațional
Regional și
cofinanțat
de Uniunea Europeană
prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.
Începând
cu această ediție, Festivalul este Etapă a Campionatul Național
”Ștafeta Munților”. La acest concurs de tip Outdoor Challenge
participă, în mod tradițional, toate cluburile și asociațiile de
turism și ecologie din țară.
Acest
lucru înseamnă
atingerea obiectivelor proiectului de a promova Cheile Râșnoavei
ca destinație
premium de sporturi montane, de a atrage turiști
dar și
practicanți
ai sporturilor montane, atât
la nivel de hobby cât
și
de performanță.
Festivalul
“Cheile Râșnoavei – Turism și aventură” cuprinde concursuri
tematice (orientare, cultură montană și ecologică, etc.), probe
cultural-artistice, concursuri de ecologizare a zonei și altele.
Prin intermediul acestui tip de evenimente se urmărește, pe de o
parte, atragerea tuturor iubitorilor de turism (cu precădere montan)
și ecologie către oportunitățile oferite de Cheile Râșnoavei și
pe de altă parte responsabilizarea acestora privind problemele
ecologice și de protecția naturii.
Loc
de desfășurare: M-ții Postăvaru, zona Cheile Râșnoavei, Orașul
Râșnov, Județul Brașov
Categorii
de concurs:
- Copii: echipaje de câte 3 membri până în 14 ani, indiferent de sex, cu însoțitor;
- Juniori: echipaje de câte 3 membri, 15 - 20 ani, indiferent de sex;
- Elite: echipaje de câte 3 membri indiferent de vârstă și sex;
- Open: echipaje de câte 3 membri indiferent de vârstă, dar obligatoriu mixt sau feminine.
Detalii
pe www.cheile-rasnoavei.eu
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu