Cheile Râșnoavei – turism și aventură

Cheile Râșnoavei – turism și aventură este proiectul selectat în cadrul Programului Operațional Regional și co-finantat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională, prin care Clubul Sportiv Montan Altitudine vizează dezvoltarea turismului în general și a turismului montan în special în zona Cheilor Râșnoavei.

Obiectivele proiectului și activitățile avute în vedere vizează o gamă largă de potențiali beneficiari, turismul activ, turismul montan, eco-turismul și turismul de aventură sunt activități care se adresează tuturor categoriilor de turiști, dar și practicanților sporturilor montane, atât la nivel de hobby cât și de performanță.

Climatul de aici este prielnic pentru desfășurarea activităților. Datorită expunerii sudice, ferite de vânt, e facilitată practicarea alpinismului și escaladei. Mai mult, traseele sunt umbrite de stânci sau de pădure, astfel încât soarele nu creează probleme turiștilor nici măcar în verile toride.

Zona este o destinație perfectă, indiferent de cum vrei să-ți petreci timpul. Aici ai un cadru perfect pentru practicarea sporturilor montane și a activităților de agrement, cu amenajări și dotări specifice. Se poate campa, dar există și pensiuni în apropiere. Există posibilitatea a numeroase drumeții, pe trasee marcate, spre Dealul cu Mesteceni, Stejarii Argintii, Peștera Râșnoavei sau Poiana Brașov, sau chiar spre Cetatea Râșnov, aflată la aproximativ 10 km distanță.

Tot aici se practică și mountainbiking-ul, iar traseele pentru acest sport sunt în circuit, cu o dificultate medie, fiind interesante datorită punctelor de belvedere către Postăvaru, Bucegi sau Piatra Craiului.

Alte activități disponibile în Cheile Râșnoavei sunt tiroliana, via ferrata, rapel și zborul cu motoparapanta.

Detalii pe www.cheile-rasnoavei.eu 

De unde mi se trage ... începuturile

Primăvara lui '83, undeva prin martie, parcă era chiar 8 martie, nu sunt sigur, au trecut cam mulți ani de atunci.

Eram adunați tot neamul la o petrecere la fratele mamei care urma să se mute, cu familie, cățel și purcel, în Grecia. Îmi aduc aminte de această petrecere din 2 motive, cumva legate între ele, pentru că cel de-al doilea e posibil să nu fi existat fără primul.

Primul ar fi acela că am luat țeapa cu păhărelul de ”lapte” (a se citi Ouzo cu câteva picături de apă în el). Fiind băutor ”profesionist” am dat păhărelul pe gât dintr-o înghițitură. No comment ce a urmat :D

Al doilea motiv a contribuit decisiv la prima parte a poveștii. În timp ce eu mă văitam că nu-mi mai simțeam nici limba, nici gâtul de la Ouzo, verișoara mea mă consolează ... lasă că-ți trece până plecăm noi în Grecia, poate veniți și voi. Se lasă liniștea, noroc că nu apăruseră încă muștele, s-ar fi auzit. Vară-mea o comisese. Ai mei aflaseră de taberele din Grecia și nu vroiau să ne lase, sub nici o formă așa că i-au instruit pe toți să nu ne spună nimic. Dar porumbelul ieșise și zbura în voie :)

Ce a urmat e greu de descris. Nopți nedormite, cârâieli, ce să faceți voi acolo de capul vostru, sunteți prea mici, nu se poate, dar nu a fost chip să se înțeleagă cu mine: eu vreau să merg și pace bună. Nu era vorba de bani, costurile au fost de cca. 1.500 lei pentru amândoi, pentru o lună, acoperind costurile cu pașaportul, vizele, un fel de contribuție plătită la înscriere și drumurile la București. Statul în Grecia și zborul erau acoperite de statul grec așa că nici ăsta nu a fost un argument. După vreo săptămână, aproape de termenul limită pentru înscrieri, i-am convins.

Au urmat 4 luni în care am plutit, nu-mi mai încăpeam în piele de bucurie, nu mai aveam răbdare, vroiam să vină mai repede 1 August, nebănuind, pe vremea aia ce însemna să-ți faci un pașaport sau cum e să obții o viză pentru ”iadul capitalist”, ca să citez din clasicii vremii.

Prima mare încercare a fost pașaportul. Completează ai mei formularul kilometric, cu toate informațiile posibile și imposibile, facem rost de toate actele, plătim toate taxele și ne prezentăm la ghișeul de pașapoarte care, pe vremea aia, era în clădirea securității (normal ...). Program de depus actele ... 2 ore pe săptămână, marțea, 14-16. Program de ridicat pașapoarte ... alte 2 ore, joia (sau invers, nu mai țin minte). Ajungem noi, stăm, așteptăm, trece ora de deschidere, nimeni nu mișca nimic. Ghișeul rămânea închis. Pe mine mă mănâncă-n ... cot ... și încep să fac scandal, ai mei nu știau cum să mă facă să tac din gură, eu nimic, ce fac ăștia acolo de nu mă lasă să mă duc să-mi văd de năzbâtiile mele :D

Până la urmă, după vreo oră, se deschide ghișeul și iese o mână. Mama îi dă actele, mâna se retrage și închide ghișeul. Asta e tot? ... întreb eu. Aveam să aflu că nu ... pentru că în 10 minute intram la primul meu ”interviu” cu un securist. După acesta, au mai urmat încă 4, la fiecare întoarcere din Grecia. M-a întâmpinat un tip drăguț, numai zâmbet, mi-a arătat un bol cu niște bomboane și mi-a zis să iau câte poftesc, după care a început învăluirea. Nu-mi aduc aminte exact ce m-a întrebat, dar ceea ce-l interesa cel mai tare era dacă mă mai întorc, de ce vrem noi să mergem neapărat la ”ăia”, ce vreau eu să văd. Cum nu aveam de gând să rămânem pe acolo, cel puțin eu nu știam :D, i-am răspuns la întrebări și asta a fost.

După vreo lună am primit pașapoartele. Primul pas era făcut. Urma al doilea ... viza. Altă tonă de hârtii, depus actele și ... emoții. Urma să luăm viza în dimineața în care plecam, înainte de a merge la aeroport.

Au urmat alte săptămâni de așteptare, luasem vacanță iar timpul trecea și mai greu. Dar ... a trecut, a venit ziua de 31 Iulie. Bagajele erau gata, valizele enorme, urma să plecăm pentru o lună și nimeni nu-și închipuia că o să stea cineva să spele haine :D iar noi nu mai aveam stare.

În ultima noapte înainte de plecare nu am fost în stare să închid un ochi, am citit, m-am zgâit pe geam numărând mașinile care treceau pe stradă ... orice dar nu somn. Când într-un final m-a ajuns oboseala se deschide ușa și intră tata ... deșteptarea, trenul nu ne așteaptă! Am plecat spre București cu primul tren de dimineață, era pe la 6 dacă-mi aduc bine aminte, am ațipit puțin în tren, am ajuns în Gara de Nord, am aflat cu greu ce autobuz trebuia să luăm spre Ambasada Greciei, ne-am luat pașapoartele cu viza și spre aeroport.

Prima informație a fost că eu urma să plec spre Atena iar sora mea către Salonic. Oricum urmau să fie tabere separate pentru băieți/fete așa că nu prea mai conta. Singura problemă urma să fie la întoarcere pentru că veneam cu avioane diferite, dar asta era departe, mai aveam o lună până atunci! Totul s-a derulat atât de repede încât în momentul în care m-am trezit singur în zona de checkin parcă abia mă trezisem. Dar ce mai conta, urma să plec în aventura vieții mele, așa credeam eu atunci, fără să bănuiesc măcar că era doar începutul. Ce a urmat după ce am ajuns în aeroport, vedeți aici.

(Va urma ...)

Festival de turism și ecologie, ediția a III-a

Când: 07 Septembrie 2013.

Unde: Cheile Râșnoavei – Turism și Aventură 2013

Festival de turism și ecologie, editia a III-a, organizat în cadrul proiectului "Cheile Râșnoavei - Turism și Aventură", proiect selectat în cadrul Programului Operațional Regional și cofinanțat de Uniunea Europeană prin Fondul European pentru Dezvoltare Regională.

Începând cu această ediție, Festivalul este Etapă a Campionatul Național ”Ștafeta Munților”. La acest concurs de tip Outdoor Challenge participă, în mod tradițional, toate cluburile și asociațiile de turism și ecologie din țară.

Acest lucru înseamnă atingerea obiectivelor proiectului de a promova Cheile Râșnoavei ca destinație premium de sporturi montane, de a atrage turiști dar și practicanți ai sporturilor montane, atât la nivel de hobby cât și de performanță.

Festivalul “Cheile Râșnoavei – Turism și aventură” cuprinde concursuri tematice (orientare, cultură montană și ecologică, etc.), probe cultural-artistice, concursuri de ecologizare a zonei și altele. Prin intermediul acestui tip de evenimente se urmărește, pe de o parte, atragerea tuturor iubitorilor de turism (cu precădere montan) și ecologie către oportunitățile oferite de Cheile Râșnoavei și pe de altă parte responsabilizarea acestora privind problemele ecologice și de protecția naturii.

Loc de desfășurare: M-ții Postăvaru, zona Cheile Râșnoavei, Orașul Râșnov, Județul Brașov

Categorii de concurs:

• Copii: echipaje de câte 3 membri până în 14 ani, indiferent de sex, cu însoțitor;
• Juniori: echipaje de câte 3 membri, 15 - 20 ani, indiferent de sex;
• Elite: echipaje de câte 3 membri indiferent de vârstă și sex;
• Open: echipaje de câte 3 membri indiferent de vârstă, dar obligatoriu mixt sau feminine.

Detalii pe www.cheile-rasnoavei.eu

De unde mi se trage ... primul zbor

Data, locul și momentul faptei: 1 August 1983, Aeroportul Internațional București-Otopeni (parcă așa se numea pe atunci), undeva în jurul prânzului.

O trupă de peste 200 de copii așteaptă să facă checkin-ul. Printre ei, pierdut în marea de necunoscuți, eu încerc să îmi maschez cumva emoțiile de dinaintea primului zbor și, în același timp, să mă prind cu ce se mănâncă operațiunea asta ciudată, nu cumva să rămân de căruță. La nici 12 ani este o treabă cam complicată, dar trebuie să o scot cumva la capăt, de la 5 ani mersesem anual singur în tabere și nu mă pierdusem (de tot ...) niciodată.

Pe atunci, controlul de securitate se făcea chiar la porțile de intrare în terminal iar însoțitorii rămâneau afară, așa că eram complet dezorientat. La un moment dat mi se pare că văd o față cunoscută, parcă fusese în compartimentul de alături în trenul cu care venisem de dimineață de la Brăila. Mă duc glonț la el:

 - Salut, eu sunt George, sunt din Brăila și parcă te-am văzut în trenul de dimineață. Cumva mergi și tu în Grecia?

 - Ăăă ... păăăăi ... da, merg în Grecia dar habar n-am ce să fac acum, ai mei au plecat și m-au debarcat aici. Ăăă ... mă cheamă Silviu.

Gata, o comisesem, eram doi pierduți în aeroport, nu mai eram singur! Teama aceasta de a călători singur am avut-o, se pare, de la începuturi și încă mai trebuie să mă tratez. Dar, din acel moment mi-am revenit la normal, l-am lăsat pe tovarășul de suferință să păzească bagajele (nu că ar fi fost nevoie, aeroportul mustea de milițieni, mai mult sau mai puțin atenți la orice mișcare) și am plecat în explorare. În 5 minute aflasem că spre Atena, unde fusesem repartizat, urmau să plece 2 avioane, un IL-18 în care urmau să urce primii care făceau checkin-ul și un TU-154 pentru întârziați. Cum cozile la checkin erau deja mari m-am pus pe adunat informații despre avioane. După alte câteva minute luasem hotărârea ... mergem cu Tupolev-ul, e cel mai tare din hangare ... așa că, mai încet cu îngrămădeala, am căutat un loc strategic în coadă astfel încât să ne putem alege locurile în cel de-al doilea avion. Și le-am ales bine. Amândoi la geam, în fața aripii, să vedem bine de tot pe unde zburăm.

Pentru că mâine aniversez 30 de ani de la primul zbor, voi vorbi puțin despre avion, TU-154, urmând să revin la cum am ajuns să plec și ce aventuri am avut la întoarcere în episoadele următoare.

TU-154. Sursa: flickr.com

Prin anii '60 sovieticii își puneau serios problema înlocuirii vechilor TU-104, AN-10 și IL-18 de pe zborurile pe distanțe medii așa că au însărcinat Biroul de Proiectare Tupolev să realizeze un avion care trebuia să poată zbura cu o viteză de croazieră de cel puțin 900 km/h, să poată ateriza (aproape) oriunde și pe orice fel de suprafață și să poată transporta o încărcătură utilă de 16-18.000 kg la 3-4.000 km distanță.

După câțiva ani de muncă și, spun gurile rele, de inspirație de la capitalistul Boeing 727, pe 4 Octombrie 1968 își lua zborul prototipul avionului ce urma să devină ”calul de povară” sau ”cărăușul polar” al Aeroflot pentru următoarele 4 decenii. Pentru a înțelege importanța acestui avion pentru flota Aeroflot, în 1990, TU-154 a transportat mai mult de jumătate din numărul total de pasageri/km ai companiei. Ultimul zbor operat de Aeroflot cu avion TU-154 a fost Ekaterinburg - Moscova pe 31 Decembrie 2009.

În următorii 40 de ani au fost fabricate 1.027 unități TU-154, în peste 10 variante constructive, de pasageri sau cargo, civile și militare, inclusiv o versiune care a fost folosită de cosmonauții care se antrenau pentru operarea navetei spațiale rusești Buran. TU-154 a fost ales ca avion de antrenament pentru cosmonauții de pe Buran pentru faptul că a fost singurul avion capabil să realizeze practic o coborâre abruptă și o aterizare similară cu a navetei.

Dintre cele 1.027 de unități construite, 104 încă mai zburau în urmă cu un an și jumătate, 110 au fost implicate în diferite incidente, 69 dintre acestea s-au soldat cu pierderea avionului dar numai 39 au avut victime. Dintre accidentele cu victime, în 18 dintre ele și-au pierdut viața toți pasagerii și membrii echipajului iar în 4 accidente au fost implicate avioane fără pasageri la bord. O parte din accidentele cu victime au avut la origine atacuri teroriste. În 2 dintre aceste accidente cu victime au fost implicate 2 aeronave TU-154 ale Tarom. Prima, YR-TPH, s-a prăbușit în mare, la numai câteva sute de metri de capătul pistei de aterizare, în Mauritania, în 1980, înregistrându-se o singură victimă dintre cei 168 pasageri și membri ai echipajului iar a doua, YR-TPJ, s-a prăbușit la decolare, în 1989, din cauza unui motor care nu a funcționat corect, toți cei 5 membri ai echipajului pierzându-și viața.

Câteva date tehnice:

 - viteza de croazieră: 950 km/h, una dintre cele mai ridicate viteze realizate e avioanele de linie;

 - autonomie: 2.850 - 6.000 km, funcție de model;

 - greutate maximă la decolare: 98-104.000 kg;

 - capacitate: 114-180 locuri;

 - durata de viață: 45.000 ore (18.000 cicluri decolare/aterizare) dar prin modernizări succesive ajunge la 80.000 ore;

Cele mai importante caracteristici ale acestui avion sunt, totuși, supramotorizarea și supradimensionarea trenului de aterizare. Aceste două caracteristici i-au permis operarea pe suprafețe considerate improprii de marea majoritate a aeronavelor civile și, uneori, chiar militare. TU-154 a fost proiectat pentru a putea opera pe piste de pământ, pe gheață sau pe zăpadă bătătorită fără a avea nevoie de facilități la sol așa cum au nevoie marea majoritate a aeronavelor civile. Suprafața unui lac înghețat de pe care s-a curățat în prealabil zăpada este o pistă numai bună pentru acest avion.

În Septembrie 2010, un TU-154 a fost implicat într-un incident cauzat de pierderea a 3 din cele 4 generatoare și a fost forțat să aterizeze de urgență pe o pistă de numai câteva sute de metri a unui aerodrom militar abandonat de mai bine de 10 ani. În urma accidentului nu s-a înregistrat nici o victimă, iar după ce l-au cârpit puțin l-au ... „trimis” la reparatii.

Deși după TU-154 am mai zburat cu tot felul de avioane, de la unele care sunt deja istorie (B707, B727, BAC 1-11 sau mândria industriei românești de dinainte de '89 ... Rombac 1-11), până la ”balena zburătoare” A380, acest avion mi-a rămas în suflet ca fiind ... primul, cel mai tare avion cu care am zburat vreodată, avionul în care am simțit pentru prima dată că mă scufund în scaun în timpul accelerării. Datorită lui cred că am ajuns să îndrăgesc zborul și deși am multe zboruri la activ, de fiecare dată când mă sui într-un avion, mă simt ca atunci, la 12 ani, când așteptam cuminte în scaun, cu centura pusă, să văd ce se întâmplă, cum o putea măgăoaia asta de metal să se ridice în aer!

(Va urma ...)

Cu blogosfera de turism pe litoral

Acum vreo 2 săptămâni vă spuneam aici că urmează să merg la prima mea întâlnire ca blogger (e adevărat, în devenire).

Eram hotărât să plec dimineață din Brăila, să mă opresc pe traseu pe la niște clienți, cu treburi, după care să plec spre Vamă, urmând să mă întâlnesc acolo cu ceilalți participanți. Dar, cu vreo 2-3 zile înainte de plecare mă trezesc cu un mesaj de la Desirée ... hai cu autocarul din București, să fim și noi ”în rând cu lumea”. Încerc eu s-o dau cotit, ba că n-am tren la întoarcere, ba că e prea obositor ... dar fără succes: ”ne vedem vineri dimineață în gară în București, eu ajung la 6:30”.

Așa că vineri dimineață, cu o întârziere de (doar ?) 20 de minute :( trenul meu intră victorios în Gara de Nord. Din cauză că am ajuns foarte târziu, apuc să-i salut în fugă pe Desirée și pe Iulian, unul dintre organizatorii întâlnirii la care urma să particip, schimbăm câteva cuvinte ”specifice” după care fiecare pleacă în treaba lui.

Se vede cine își terminase cafeaua și cine nu :D (originalul aici)

Îmi făcusem de acasă traseul pentru acea zi așa că ... am luat-o la picior și m-am dus să văd expoziția de ”cadavre” de la Antipa, detalii aici. Câteva ore mai târziu, Desirée urma să se întâlnească cu Cezar, mai cunoscut ca Imperator, și n-am rezistat tentației de a-l reîntâlni, după care am plecat să-mi caut o husă pentru rucsac și într-un final am ajuns la Muzeul Național de Istorie al României unde vroiam să văd de aproape soldații de teracotă de la Xi'an. Expoziția ”Comorile Chinei” a reușit să mă uimească, voi reveni cu un articol dedicat, sper înainte de închidere, pe 1 august.

La 18:00 sosesc primul la locul de întâlnire din parcarea de lângă Ateneul Român. Ne adunăm cu toții, ne cunoaștem, facem poze și urcăm în autocarul Young Tours care, după 4 ore de mers, o mică furtună pe autostradă și multă voie bună (și un mic pui de somn la mine) ne debarcă în față la Pura Vida Beach Bar&Hostel, Vama Veche, destinația noastră, fix pe plajă și la câteva zeci de metri de ”vestitul” Stuf.

Ne-am cazat repede (adică am aruncat bagajele prin paturi) în camere de 4, 6 sau 8 paturi suprapuse și am fugit cu toții să mâncăm câte ceva. Unii dintre noi (printre care și eu) nu mâncasem nimic, sau aproape nimic, toată ziua așa că porțiile uriașe au fost mai mult decât binevenite.

Repuși pe linia de plutire după masa copioasă ne-am întors să ”testăm” barul. Cu ocazia asta am aflat și eu ce-i aia ... găleată de votcă ... și de ce trebuie servită cu moderație :D

Așa arăta masa înainte ca Duțu să simtă nevoia să-și apere stăpânul, chiar dacă asta a însemnat să se ridice cu tot cu masă :)

S-a povestit până târziu în noapte, unii au rămas să pozeze răsăritul, alții, printre care și eu, am tras la somn, dormisem 4 ore din ultimele 48, din care una pe tren. Dimineață, cu forțe proaspete, și multă cafea, am ieșit la plajă unde a avut loc a doua ședință, dacă o luăm în calcul și pe cea cu găletușe. 

Apa mării a fost numai bună de baie, nisipul suficient de fierbinte iar cheful de vorbă pân' la cer așa că abia am avut timp de câte-o clătită ”ti foami” în drum spre autocarul care urma să ne ducă în Bulgaria, într-o excursie de o jumătate de zi la Tyulenovo, Balchik și o cină cu scoici la ferma de midii de la Dalboka, organizată tot de Young Tours. 

După o jumătate de oră petrecută în vamă, dar care ne-a permis o mică ședință foto, am trecut granița în Bulgaria și ne-am oprit la Tyulenovo, mai întâi pentru masa de prânz iar mai apoi pentru a admira stâncile din zonă. Cei mai curajoși, Dragoș și Anca, le-au și încercat sărind de pe ele în apa mării, sub privirile admirative și a obiectivelor ”curioase” ale celorlalți participanți :)

Gata cu stâncile, direcția Balchik. Când am ajuns pe faleză era un soare arzător așa că nu m-am dezlipit de malul mării unde era ceva mai bine, mai ales că apa era mult mai rece decât cea din Vamă, de la noi. O parte din grup a vizitat în fugă Castelul de la Balchik dar mi-am zis că dacă e să-l văd, măcar să o fac pe-ndelete, după ce citisem că vizita durează cca. 3 ore, cu tot cu grădini, iar noi aveam doar 2 ore pentru oraș, castel și faleză. Până la urmă am rămas pe faleză unde am avut surpriza să vedem un curcubeu cum nu mai văzusem de mult. În timp ce pozam curcubeul îmi vine ideea să mă uit spre oraș și ... ia-l de unde nu-i. La 500 m de unde eram noi apa mării ”fierbea” din cauza ploii care cădea peste oraș, noi fiind într-o zonă în care era încă soare. Fuga la adăpost, am reușit să ajungem la timp și să scăpăm de un duș neplanificat.

După ploaie s-a sunat adunarea, am plecat la autocar și spre punctul culminant al excursiei (pentru mine, nu știu dacă și pentru ceilalți) ... ferma de midii de la Dalboka. Pe marginea drumului care coboară până la restaurant am avut surpriza să găsim și câteva mașini înmatriculate în Bulgaria (deși glumeții spuneau că sunt tot de-ale noastre) în rest, numai mașini cu numere românești. Oare ce te poate face să mergi 50 km pe sens de la graniță doar pentru a lua masa? Am aflat în cele 2 ore petrecute acolo, mâncare bună, servire OK, mai ales că noi eram o masă de peste 20 de persoane și s-a ocupat o singură chelneriță de noi, iar prețul, mai aveam puțin și izbucneam în râs când am văzut cât costă. Ne-am întors cu leva înapoi, nu am avut pe ce să le cheltuim.

Drumul spre ”casă” a fost mai rapid, mai ales că era deja noapte și vama a fost liberă, am trecut în câteva minute așa că undeva înainte de miezul nopții eram înapoi pe terasa de la Pura Vida. De data asta am savurat vinul de Segarcea adus de Iulian, am vorbit vrute și nevrute și am așteptat încrezători în puterile noastre răsăritul. Eu am picat undeva pe la 3 dimineața și am dormit 2 ore direct pe una din saltelele de pe terasă. La 5 s-a dat deșteptarea, cerul era limpede și soarele se pregătea să iasă din mare. A fost primul răsărit la care am asistat după mai bine de 20 de ani. Rezultatul, mai jos.

Ultima zi în Vamă a fost presărată cu planuri de viitor, ocazie cu care eu i-am dat înainte cu 29 Octombrie la Istanbul, deși situația politică de acolo încă nu este prea clară, dar parcă e păcat de focul de artificii de pe Bosfor și de (sper) inaugurarea Marmaray, prima linie de metrou intercontinentală din lume și cel mai adânc tunel scufundat construit până acum!

Normal că am făcut și o ultimă baie în mare, am mâncat câte-o clătită ”palle melle” sau ”trasă-n rom”, după poftă, și am savurat la prânz macroul afumat adus de Diana direct de la afumătoare împreună cu un pahar de vin roșu.

Cum mai erau câteva ore până la ora la care trebui asă fim în autocar am plecat să o fac pe ghidul prin Vamă, eu care călcasem pentru prima dată acolo cu fix 2 săptămâni înainte :) Și exact în momentul în care am ajuns în capătul opus, în față la Expirat, s-a pornit ploaia, dar una cum nu mai văzusem demult. Așa că ne-am luat câte un ”Cuba libre”, câte o ”pară” sub fund și am așteptat să se oprească ploaia, cam o oră și jumătate, de eram să pierdem plecarea autocarului.

A urmat drumul spre București, ultima discuție în formație aproape completă și ne-am dus fiecare la casa lui, cu speranța că va fi și o ”data viitoare”!

Pentru mine, ca și pentru o parte dintre participanți, această întâlnire a marcat o serie de premiere, ale mele fiind participarea la o întâlnire a bloggerilor și dormitul la hostel, într-un dormitor comun. Ambele premiere au fost plăcute, așa că sper să le repet cât mai curând.

Pentru ca povestea să fie completă, aveți mai jos lista participanților:

Iulian Sîrbu, București, Trans-ferro

Anca Argeşiu, Bucureşti, Funtur

Rosemari, Bucureşti, Catherine’s Crossroad

Sorin Rusi, Bucureşti, Airlinestravel

Mirabela Tiron și Cristian Pulpea, București, Vacanță în Doi

Alexandra Daniela Ilie, Craiova, Dana Ilie

Diana Slav, Constanţa, Hai-Hui Stângaci

Alina Cioponea, Bucureşti, Călător Inspirat

Noemi Pârşcoveanu, Bucureşti, Poveşti Călătoare

Desiree Halaseh, Iaşi, Hai în India

Nicky Predescu, Craiova, Călător sau Turist?

Andrea David, Braşov, Drum Liber

George Moga, Brăila, Pilula de Călătorie

Lucian Hirsu, Bucuresti, LucianHirsu

Cezar Partheniu, Bucureşti, Cezar Part

Dragoş Nedelcu, Bucureşti, Are you ready?

Ştefania şi Mircea Arghir, Constanţa, Vacanţe în Doi

Sper că nu am uitat pe nimeni, în caz că da, trageți un semnal.

Întâlnirea Blogosferei de turism a fost susţinută de Young Tours, Hostel Peaches, Hostel Floreasca Bucuresti si Pura Vida Beach Bar&Hostel Vama Veche.

Weekend prelungit în Vamă, cu surprize

Pentru că urmează un weekend mai lung decât de obicei, Vama Veche vă așteaptă cu ... surprize.

Pura Vida, primul Beach Bar&Hostel din România, împreună cu Youngtours.ro vă invită la un weekend plin de distracție.

Youngtours.ro vă asigură transportul pe ruta București - Vama Veche - București (parcarea din fața Ateneului Român), băutura de bun venit și distracția la doar 80 lei pe sens.

Dacă duminică vreți să luați o pauză de bronzat puteți merge într-o excursie în Bulgaria. Se vizitează Balcik, Capul Kaliakra, Tyulenovo și veți putea savura prânzul la Ferma de midii Dalboka, unde o masă costă între 5 și 8 EUR de persoană, funcție de ceea ce comandați. Costul excursiei este de 70 lei și include doar transportul. Nu uitați să vă luați cărțile de identitate sau pașapoartele cu voi!

Pentru că la început am vorbit de o surpriză ... e aici: cei care se vor înscrie pe pagina evenimentului și vor scrie în câmpul ”Special requests and comments” textul ”Pilula de călătorie” vor primi consumație de 30 lei la Pura Vida Beach Bar!

Așa că, grăbiți-vă și distracție plăcută!

Întâlnirea blogosferei de turism - Hostel Pura Vida, Vama Veche

Deși, calendaristic, vara s-a instalat de câteva zile, pentru mine a venit timpul să sparg ... gheața.

Chiar dacă momentan blogul e în stare de ”idee de proiect” (dar trag tare în puținul timp liber să mai pregătesc câte ceva), în intervalul 14-16 Iunie voi participa la Întâlnirea Blogosferei de turism - Pura Vida Beach Hostel Vama Veche, organizată cu ocazia deschiderii primului Beach Hostel din România, Pura Vida Vama Veche și a lansării agenției Young Tours, dedicată călătorilor tineri și mai puțin dornici de ... all-inclusive.

De ce mă duc? Să vedem, primul și cel mai important motiv este acela că vreau să mă întâlnesc ”în carne și oase” cu bloggerii cu care am dialogat de-a lungul timpului doar virtual. Apoi, planurile de viitor se fac mai bine la o bere împreună decât fiecare cu berea lui în fața calculatorului :)

Pentru întâlnirea de la Vamă, Young Tours asigură, pe lângă cazarea gratuită la hostel, transportul pe ruta București - Vama Veche - București și o excursie în Bulgaria, în traseu fiind incluse Balchik, Capul Kaliakra, Tyulenovo și cina la ferma de scoici de la Dalboka (la care visez de când am citit prima dată despre ea, adică acum vreo 2 ani).

O noutate pentru mine o reprezintă ... cazarea la hostel. Până acum am mai dormit o singură noapte la un hostel, în China, dar nu am avut ocazia să intru în atmosfera specifică pentru că am ajuns la 2 dimineața iar la 9 deja lăsam rucsacul pregătit de plecare la recepție pentru că seara la 19 aveam avion mai departe. Nu mai spun că eram singurul ”nechinez” cazat acolo iar singura persoană care rupea câteva cuvinte în engleză era proprietăreasa :D

Ținem legătura, voi transmite de la fața locului, atât aici cât și pe facebook :)

7 munți din Grădina Carpaților ... sau cum să petreci un weekend fain la munte

După o pauză de ... atât de mulți ani încât îmi este rușine să scriu :D ... m-am hotărât să o iau de la capăt cu urcatul pe munți.

Urmăream de ceva vreme proiectul ”7 munți din Grădina Carpaților” inițiat de Crina Coco Popescu și tatăl ei, Ovidiu Popescu, dar mereu îmi găseam o scuză să nu o tai câteva zile pe munte cu ei. Până acum vreo 2 luni când mi-am zis: uite una ușoară, de încălzire, ”Metaliferi - Vârful Poienita 1437m; VARA”, așa că mă înscriu, să fiu sigur că mă duc :D

Vineri dimineață am plecat de acasă cu noaptea-n cap, am făcut o vizită ”de urgență” până la Urziceni, după care mi-am luat repede un rucsac mai mic din București și ... undeva în jur de 13:00 am pornit la drum spre Roșia Montană. ”Lenuța” (adică GPS-ul) vroia să mă ducă prin Pitești, eu vroiam pe Valea Prahovei care era liberă la acea oră, așa că am convins-o că-i ca mine și după o cursă cu ceva peripeții (tocmai am fost la service și am schimbat brațul de pe dreapta care era puțin cam ... varză) la 20:30 ajungeam la destinație, rupt de oboseală dar dornic de urcat.

Ce bine arătau de departe ... să vedem cum o să fie când ajung

Deja la Sebeș începusem să am îndoieli ... o să fie soare sau o să plouă într-una, norii deveneau din ce în ce mai negri

O scurtă plimbare de acomodare prin Roșia Montană, soarele se hotărăște să se ducă prin alte părți

După o cină sănătoasă și o seară petrecută în foișorul pensiunii unde am fost cazați a urmat un somn din categoria ”să tai lemne pe mine”! Dimineață eram gata să dau piept cu muntele.

Pentru că aveam planuri mari pentru o singură zi am plecat cu mașinile până în zona de unde aveam să plecăm spre Detunate, prima noastră destinație. Așa cum mă așteptam, am fost cel mai lent de pe acolo ... dar asta mi-a permis să o ”iscodesc” pe Crina despre cum e să stai cu săptămânile sau chiar cu lunile în munți, să ajungi în locuri pe unde nu prea a mai călcat picior de om, cum a dormit, ce a mâncat, despre echipament, despre planurile de viitor etc.

Cică 2.500 m :( numai că nu specifică până unde. De fapt cred că era doar până la intrarea în rezervație

După ceva mai mult de o oră de la plecare am ajuns la prima destinație, pe Detunata Cheală. După ședința foto, un ceai cald și câteva minute de odihnă am luat-o la vale, să vedem cum arată și de jos, imaginea fiind mult mai spectaculoasă decât de sus.

Așa arată de sus. Nu mă întrebați de ce m-am agățat ca să pot face poza :D

Premiul pentru prima reușită: ceaiul, cald și cu miere :D

Așa arată de jos. Între timp trecusem și prin prima ploaie

A urmat întoarcerea la traseul inițial și urcarea pe Detunata Flocoasă, mai înaltă cu cca. 100 m și cel puțin la fel de spectaculoasă. Din păcate nu am putut ajunge până pe margine din cauza vegetației ca-n junglă de pe vârf. Dar și aici am coborât la bază să o vedem cum arată de jos.

”Jungla”

Mai greu de cățărat pe aici, bolovani mai mari decât la Cheală, dar tot am urcat, măcar pentru o poză, sau două :)

Acolo n-am reușit să ajungem :(

Terminasem prima parte a drumeției așa că ne-am îndreptat spre mașini unde am ajuns la cca. patru ore și jumătate de la plecare. Pentru condiția mea fizică ”de invidiat” cred că a fost bine :)

Va urma (sper) :D